Catalogul claselor. Activităţi, acţiuni, proiecte
ANUL ȘCOLAR 2015-2016

Clasa a VIII-a D,
diriginte prof. MARICICA COLIMIȘ:

RĂMAS BUN , ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 !
Dragi profesori și colegi, iată că au trecut patru ani cu bune și rele. Deși am întâmpinat dificultăți, voi, profesorii, ne-ați îndrumat și ajutat. Ca în fiecare familie, s-au conturat o mulțime de amintiri plăcute, ce vor dăinui veșnic în inimile noastre.

Drumul nostru a început cu o tăbliță pe care era inscripționat, cu litere mari, cuvântul RESPECT. Tăblița era însoțită de zâmbetul cald al unui profesor activ și primitor, ce ne-a disciplinat în decursul acestor ani. Tot cu zâmbetul pe buze am învățat geografia și prin intermediul orei de biologie, am descifrat tainele corpului uman. La ora de fizică, am descoperit și înțeles legile fundamentale, care guvernează universul, iar orele de muzică au fost decorul perfect, pentru a ne simți chitariști profesioniști, și pentru a învăța despre viețile unor compozitori remarcabili. Prin intermediul celor doi profesori de religie, am realizat că Dumnezeu este pretutindeni, și că cea care ne hrănește mintea este credința. Ora de tehnologie a fost suportul nostru în a ne descoperi înclinațiile profesionale, iar la ora de civică ne-am înțeles drepturile dar și responsabilitățile pe care le avem față de societatea contemporană. Ora de franceză a fost susținută de o profesoară implicată și dedicată, care ne-a făcut cunoscută limba franceză, iar la ora de chimie am descoperit că în mediul înconjurător nimic nu moare, ci totul se transformă, și bineînțeles, nu vom putea uita nenumăratele reacții. La ora de TIC, ne-am aprofundat niște noțiuni foarte folositoare pe viitor, iar prin intermediul orei de istorie, am luat legătura cu trecutul. 

Astfel am învățat cum toate evenimentele istorice, au influențat prezentul. De asemenea, viața noastră se va ghida după citatul latinesc: „Carpe diem”. Doamna profesoară de matematică, ne-a călăuzit prin multele „probleme”, și ne-a făcut să înțelegem, că matematica este ușoară dacă muncești îndeajuns. Nu putem uita complexitatea orelor de limba și literatura română, alături de doamna profesoară Patriu, un om înțelegător, iubitor și răbdător, altfel spus, un om valoros, care a reușit să se evidențieze prin dăruirea ce o definește Și nu în ultimul rând, doamna dirigintă Colimiș Maricica, ce nu doar că ne-a învățat o limbă străină, ci a fost un mentor și un exemplu de demnitate și corectitudine pentru noi toți, datorită cunoștințelor sale. Ne-a încurajat și a investit timp și dragoste pentru colectivul din care facem parte.În final, dorim tuturor profesorilor multă răbdare și putere, în a educa generațiile viitoare la fel de frumos, precum am fost noi educați. Un gând a mai rămas de mărturisit, acela că toate tainele învățăturii la Școala 1 le-am descifrat și vom pleca bogați, bobați pe calea vieții, iar Școala 1 n-o vom putea uita.
ENACHE MARIA , clasa a VIII-a D, promoția 2016

Clasa a II-a C,
diriginte prof. pt. înv. primar MIHAELA BOLOCAN:

Clasele_a_II-aLuni,18 aprilie 2016, în cadrul programului „ȘCOALA ALTFEL: SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”, clasele a II-a A, a II-a B, a II-a C și a II-a C, conform proiectului inițiat de doamnele profesoare pentru învățământul primar COZMA LAURA, IONIŢĂ FLOAREA, BOLOCAN MIHAELA și doamna înv. NIŢĂ ELENA au desfășurat activitatea „În vizită la Detașamentul de Pompieri”.
Obiectivele activității:
O1. Respectarea normelor de conduită într-un spaţiu public
O.2. Dezvoltarea interesului față de anumite meserii care presupun implicarea în salvarea vieții semenilor.
Videoclipul alăturat a fost realizat cu sprijinul doamnei prof. MIHAELA BOLOCAN.
DIRECTOR,
PROF. DAN ZAHARIA

ANUL ȘCOLAR 2013-2014

CLASA a VIII-a A, PROMOȚIA 2014
DIRIGENȚIE FESTIVĂ, 10 IUNIE 2014
DIRIDINTE PROF. CORNELIU SBURLAN

[Clic! →Videoclip realizat de elevii clasei]

Mulțumiri
Ne aflăm astăzi pentru ultima dată în fața dumneavoastră în calitate de elevi și cu respectul cuvenit unui astfel de moment vrem să vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați învățat în anii petrecuți împreună.
Știm că n-a fost ușor, știm că nu v-am ascultat întotdeauna, uneori chiar am fost obraznici, dar dumneavoastră ați înțeles că acesta a fost felul nostru de a fi, de a vă arăta că avem nevoie de dascăli cu vocație, care să știe să ne ia pe fiecare exact așa cum suntem, să ne ajute să ne cunoaștem, să ne descoperim, să prețuim legăturile dintre noi, să iubim cuvântul și cărțile și să ne formăm astfel niște caractere puternice, capabile să înfrunte viața adevărată. Dacă am reușit sau nu, ca împreună să facem asta, nu vom putea ști decât peste ani, pentru că piatra de încercare a caracterului nostru este timpul.
Acum opt ani intrăm pe poarta acestei școli cu inima strânsă și fără să cunoaștem pe nimeni, iar acum, când ne pregătim s-o părăsim, avem in spate o variata serie de amintiri frumoase. Vor veni alte pâlcuri de copii către dumneavoastră, copii pe care îi veți privi la fel precum ne priveați și pe noi când eram în rândul lor. Ne vom începe o alta etapa a vieții, însă niciodată nu ii vom uita pe dascălii care ne-au pus condeiul în mână, care ne-au cizelat limbajul si care ne-au învățat sa fim oameni. Ne vom gândi la dumneavoastră la fiecare început de an școlar si nu va vom uita niciodată căldură cu care ne primeați mereu.
Cu respect și recunoștință pentru tot efortul și munca grea depusa pentru noi, vă anunțăm astăzi că suntem gata pentru noul drum plin de neprevăzute ce ne așteaptă și pentru care cu devotament ne-ați pregătit zi de zi în toți acești ani.
Vă mulțumim!
ANTONIA-REBECCA GHERASIM
MIHAI-ALEXANDRU MORARU

CLASA a VIII-a B, PROMOȚIA 2014
DIRIGENȚIE FESTIVĂ, 10 IUNIE 2014
DIRIDINTE PROF. LENUȚA BASOC

[Clic!→Videoclip realizat de elevii clasei]

Mulțumiri
A trecut un an, au trecut doi, dar iată că au trecut opt ani in care mințile noastre au înflorit atât de frumos sub îndrumarea profesorilor noștri.
Este un moment de sfârșit, dar si de un nou început. Este un moment in care noi porți ni se deschid, in care o nouă viața ne așteaptă. Este punctul final a opt ani de școală, de cunoaștere și a numeroaselor momente in care am rupt bariera elev-profesor transformând-o într-o continuă colaborare.
Oare cine va putea uita anii de generală sau clipele nostalgice si gândurile copilărești?
Acum, când ultimul fir de nisip din clepsidra timpului s-a scurs in neștiut, colectivul clasei a VIII-a B multumește profesorilor, părinților și întregului personal al școlii care ne-au ajutat să devenim tot ceea ce suntem astăzi. Sub îndrumarea dumneavoastră visurile, aspirațiile și dorințele noastre au prins contur, iar noi vom urma un nou drum fără cale de întoarcere, un drum care ne va aduce mai aproape de formarea noastră ca adulți, ca oameni mai buni.
Ultimul nostru gând ne întruchipează familia ce am fost și cu siguranța vom rămâne. Deși suntem pe punctul de a ne căuta locul in noi colective, sufletele noastre vor rămâne mereu aproape fiind legate de amintirile dulci ce vor dăinui etern în firile noastre.

CLASA a VIII-a C, PROMOȚIA 2014
DIRIGENȚIE FESTIVĂ, 10 IUNIE 2014
DIRIGINTE PROF. GHEORGHE SBÎRCEA

[Clic! →Videoclip realizat de elevii clasei]

Mulțumiri
Vă mulţumim că ne-aţi luat de mână si ne-aţi învăţat lucruri de care avem şi vom avea nevoie.
Ne-aţi arătat că nu toţi oamenii sunt cinstiţi, că nu toţi oamenii sunt sinceri.
Am înţeles, domnilor profesori, că în şcoală este de departe mai onorabil să eşuezi decât să trişezi.
Am aflat cum să pierdem cu demnitate şi cum să ne bucurăm de o victorie atunci când într-adevăr am câştigat.
Ne-aţi învăţat să râdem când suntem trişti şi că nu există ruşine în lacrimi…
Ştim acum că în eşec, poate fi glorie şi în succes, disperare.
Dumneavoastră vă dăruim tot respectul nostru.
Câteva urme de cretă pe tablă ne-au prefăcut minţile în suflete.
Vă promitem tuturor o viață trăită frumos și vă oferim, dragii noștri profesori, cele mai de preț mulțumiri.
Din suflet, clasa a VIII-a C

ANUL ȘCOLAR 2012-2013

Catalogul claselor

Elevi înscriși la începutul anului școlar (1 octombrie 2012): 817 din care 427 la învățământul primar și 390 la învățământul gimnazial. Elevii sunt organizaţi în 31 de clase, din care 16 clase pentu învăţământul primar şi 15 clase pentru învăţământul gimnazial.
– clasele şi efectivele de elevi învăţământ primar;
– clasele şi efectivele de elevi învăţământ gimnazial.
DIRECTOR,
PROF. DAN ZAHARIA

ANUL ȘCOLAR 2011-2012

CLASA A II-A B
„Cum sa comunic mai bine cu copilul meu?”
Aceasta a fost tema sedintei cu parintii clasei a II-a B desfasurata în 24 noiembrie 2011.
Celor mai multi dintre parinti le place sa vorbeasca despre partile frumoase ale educatiei, cum ar fi placerea de a sta alaturi de copii, progresul pe care acestia îl fac, cum cresc si cum devin independenti. Din când în când, parintii ar dori sa vorbeasca si despre momentele în care lucrurile nu merg asa cum vor ei. Parintii, cei ce se ocupa de copii zi de zi, se simt câteodata nesiguri si se întreaba : „ Fac eu bine ce fac ? Oare procedez bine ? Oare sunt pe calea cea buna ? ”
Pentru reusita acestei activitati am invitat un specialist, profesor consilier scolar Anca Temelie de la Scoala „Mihai Dragan” din Bacau.
A fost o întâlnire în care parintii au primit niste repere ale unei comunicari eficiente cu proprii copii, si-au confirmat sau infirmat anumite nelinisti, temeri cu privire la modul în care interactioneaza în familie.
Au fost prezentate posibile obstacole în calea unei comunicari reale si modalitati concrete de a le depasi, cum pot realiza modificarea comportamentului copilului si si-au identificat stilul parental predominant pe care îl au în educatia copiilor.
Parintii au fost interesati de cum îsi pot petrece timpul împreuna cu copiii lor într-un mod util, care sunt nevoile care stau la baza comportamentelor „nedorite” si cum pot deveni parinti mai buni.
E bine stiut faptul ca meseria de „parinte” nu se învata într-un cadru institutionalizat, formal, dar asta nu ne împiedica sa tindem spre a fi un bun parinte.Scoala si familia sunt cei doi factori determinanti ai educatiei , iar între acestia si comunitate , mediul extrascolar si extrafamilial , penduleaza copilul , obiect si subiect al educatiei. Daca aceste medii educationale se completeaza si se sustin stabilind relatii de colaborare si cooperare ele asigura într-o mare masura buna integrare a copilului în activitatea scolara si pe plan general în viata sociala.
În general, comportamentul parental este inspirat din propria exterienta de viata a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât si negative, pe parcursul mai multor generatii.
Fara pretentia de a epuiza tema abordata, a fost o întâlnire care, poate, va stimula parintii sa
reflecteze mai mult asupra educatiei copilului si îi va determina sa se informeze mai mult, sa „cântareasca” mai bine modul în care actioneaza pentru cresterea si educarea COPILULUI.
De NOI depinde cum vor trai copiii nostri! Daca vor trai într-o lume ghidata de nonvalori, fara modele autentice, fara reguli, în care unii oameni sunt mai presus de lege, cu institutii ale statului lipsite de autoritate si respect, de NOI depinde!
Cine suntem NOI? Astazi suntem parintii si învatatorii/ profesorii acestor minunati copii, iar mâine NOI vor fi chiar ei, educându-si proprii copii.
Haideti sa folosim timpul acela în care ne plângem de starea generala dezastruoasa în care traim pentru a gasi solutii si suntem convinsi ca numai împreuna , scoala si familia putem reusi!
Relatia dintre cei doi piloni de rezistenta în educarea copilului, fara a minimaliza rolul unuia dintre ei, trebuie sa fie bazata pe sinceritate, deschidere, respect, încredere, flexibilitate, scopuri si valori comune în beneficiul copilului, un adevarat parteneriat pentru educatie.
Simtim astazi, mai mult ca oricând, sub presiunea vitezei cu care traim, a poverii mult prea apasatoare a grijilor zilnice, ca nu mai putem face fata singuri, nici familia si nici scoala, în fata responsabilitatii enorme de a modela si forma acesti copii.Trebuie sa cooperam si sa învatam unii de la altii, sa nu ne resemnam în calea vârtejului si sa luam atitudine!
ÎNV. VIRGINIA PARFENE